lifebox meniu
logice

LifeBox Ploiești și cum să trăim sănătos

Un articol sănătos pe această vreme „minunată” de primăvară și-a făcut loc pe blogul meu. Chiar dacă sărbătoarea Nașterii Domnului e pe drum, nu, scuze, Paștele, nu Crăciunul… e de la zăpadă, am zis să nu promovăm mielul și drobul, ci să încercăm ceva mai ușurel de data aceasta.

Acum două săptămâni am luat o decizie foarte grea, aceea de a ține post, în mare parte pentru detoxifiere și o tentativă de a mânca mai sănătos și mai lipsit de proteină animală. Cu mândrie vreau să vă spun că am reușit până ieri să mă țin de treabă pentru că nu mă așteptam să reușesc nici măcar această jumătate de lună. Nu mi-a lipsit carnea cât mi-au lipsit lactatele: brânza, iaurtul, cașcavalul, elemente destul de prezente în alimentația mea de zi cu zi…așa că am renunțat. Am fost puuuțin ofuscată pe mine, dar mi-am promis să gasesc o soluție în a-mi menține totuși un stil de viață mai fără grăsimi, e-uri si alte prostii, 2000 kcal pe zi.

Si ce să vezi, iubitul meu m-a surprins în această dimineață cu niște cutiuțe drăguțe care mi-au venit direct la poartă. El fiind un împătimit al alimentației echilibrate, un fan al smoothie-urilor, dar și un fanatic al semințelor de chia, mai nou, a avut această șansă să încerce printre primii LifeBox  „Pledoarie pentru un stil de viață sănătos”, un restaurant online cu mâncare pentru toți cei care au grijă de corpul lor, fie că sunt sportivi, vegetarieni, iubitori de mișcare sau mâncare bio sau John ☺). Acest restaurant își face apariția și în Ploiești.

lifebox mancare la cutie

Cutia conținea un meniu complet cu cele trei mese ale zilei, dar și cele două gustări dintre mese. Am descoperit acolo 2000 kcal și multă varietate, un amalgam de gusturi și mâncăruri bine alese de un nutriționist în așa fel încât sa beneficiezi de toți nutrienții si energia de care ai nevoie de-a lungul unei zile pline.

Cum nu mâncasem mare lucru de dimineață (mă păstrasem pentru ce urma :D), m-am năpustit și asupra celorlalte porții, pe lângă micul dejun, ajungând la finalul ospățului să gust din toate, flămânzilă ce esti măi Ioana…

LifeBox – Meniu Optim

lifebox meniu Acesta a fost doar unul dintre cele 4 meniuri personalizate pe care le oferă LifeBox: OptimBox (cel pe care l-am primit), VeganBox, FishBox sau SportBox. Acestea se comandă și se livrează la domiciliu sau la serviciu și, din punctul meu de vedere, sunt o alegere minunată și plină de beneficii pentru cei care își doresc să trăiască o viață echilibrată și poate nu au mereu timp să-și asigure alimentele necesare pentru organizarea unei mese potrivite. Te poți abona la acest serviciu și vei ști sigur că în fiecare zi vei consuma ceva diferit, select și sănătos. Mâncarea este atent preparată și foarte gustoasă, îți ține de foame și nu creează senzația de greutate după masă. Pachet complet, zic eu ☺.

Sunt bucuroasă că am avut oportunitatea de a lua parte la acest proiect online și de a încerca mâncarea LifeBox, tocmai de accea o recomand din toată inima și nu voi ezita să încerc și celelalte tipuri de meniuri. Consider că în aceste vremuri în care fast-food-urile sunt la putere și obezitatea în floare, este important să ne tratăm corpul cu respect, să nu ne batem joc de sănătatea noastră și să încercăm cât mai mult să avem un stil de viață adecvat și rațional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *